Fecioara ai nascut, ceea ce esti neispitita de nunta, si fecioara ai ramas, maica nenuntita, Nascatoare de Dumnezeu, Marie, roaga pe Hristos Dumnezeul nostru ,sa ne mintuiasca pe noi.
Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, in vremea vietii mele ,nu ma lasa pe mine, ajutorului omenesc nu ma incredinta, ci singura ma apara si ma miluieste.
Mintuitorul Iisus Hristos S-a rastignit, a patimit si a murit de buna voie, ca sa ne mintuiasca. Dumnezeu fiind, putea sa nu patimeasca si sa nu moara, dar S-a supus acestora din iubirea Sa iata de oameni. -Eu ? zice Domnul ?imi pun viata Mea, ca iarasi sa o iau... Putere am Eu ca sa o pun si putere am iarasi sa o iau- (Ioan X, 17?18). Pentru Sine, Iisus Hristos nu avea de ce Se jertfi, deoarece El este fara de pacat; dar S-a jertfit pentru noi pacatosii.
Domnul a patimit si a murit cu trupul, cu firea Sa omeneasca, pentru ca firea dumnezeiasca nu poate patimi, nici muri. Dar Domnul nostru Iisus Hristos este Cel care patimeste si moare in trup, nu altul. Firea dunmezeiasca nu se desparte de cea omemeasca nici in timpul patimilor si al mortii. Cele doua firi : dumnezeiasca si omeneasca raman strins unite in veci in persoana Mantuitorului Hristos.
Iisus Hristos, prin patimile si moartea Sa, ne-a rascumparat pe toti din pacat, a cistigat mintuirea pentru toti oamenii de totdeauna si ne-a impacat cu Dumnezeu ; El a luat asupra Sa pacatul si osinda oamenilor, fara ca prin aceasta sa se faca pacatos. -El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat... El a fost pedepsit pentru mintuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat- (Isaia LIII, 4?5). Fiul lui Dumnezeu S-a facut om adevarat, ca in trup sa zdrobeasca, in locul nostru, pacatul si moartea prin patima, moarte si inviere, dindu-ne noua viata. In Hristos am primit deci -rascumpararea, prin singele Lui, si iertarea pacatelor, dupa bogatia harului Lui- (Efeseni I, 7). El -ne-a rascumparat din blestemul legii, facindu-Se pentru noi blestem- (Galateni III, 13). El este -Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii- (Ioan I, 29).
In nesfarsita Sa bunatate si iubire de oameni, Dumnezeu Tatal, primeste patima si jertfa de pe Cruce a Fiului Sau intrupat, in locul tuturor oamenilor, primindu-i de atunci pe acestia ca fii ai Sai, prin Iisus Hristos.
Mai este de spus ca asa cum prin pacatul lui Adam suntem in pacat si osanda, ca urmasi ai lui, tot asa prin patima si moartea Domnului ne mantuim de pacat, de osanda si de moarte, caci ne facem partasi ai jertiei de pe cruce, daca ne facem urmasi ai lui Hristos. Iar urmasi ai lui Hristos ne facem prin primirea Tainei Sfantului Botez, a Mirungerii si Sfintei impartasanii, in Sfanta Biserica, care este trupul Sau tainic. De aceea, noi trebuie sa fim madulare vii ale Sfintei Biserici. Cum? Daca primim cu vrednicie Sfintele Taine, pastram credinta vie si daca urmam intru totul invatatura Mintuitorului propovaduita de Bisenca Sa, prin episcopii si preotii ei.
Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul, a biruit moartea si a inviat a treia zi din morti.
Nu numai patimile si moartea Lui au fost prezise, ci si invierea Sa. Mantuitorul insusi a spus inainte de patimi ca va fi rastigmt, va fi dat mortii, iar a treia zi va invia.
Sunt numeroase marturiile celor care L-au vazut pe Mantuitorul dupa inviere: femeile mironosite, sfintii apostoli, care au vorbit cu El, I-au pipait ranile, au mancat si au umblat cu El, L-au auzit invatand pe oameni dupa imviere si pana la inaltare. Nenumarati sunt si credinciosii care L-au vazut si auzit (1 Cor. XV, 6). Si toti acestia, ca si credinciosii Sfintei Biserici de atunci si cei de azi, au crediinta in Hristos cel inviat dupa insasi marturisirea Lui, -ca asa este scris si ca asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim- (Luca XXIV, 46?47).
Prin invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos adevereste noua tuturor ca este Dumnezeu adevarat, este Stapan al vietii si al mortii; El ne incredinteaza ca si noi vom invia in ziua cea de apoi, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, -ca Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti- (1 Cor. XV, 20).
Dupa 40 de zile de la invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos S-a inaltat cu trupul la cer, intrand astfel in slava dumnezeiasca vesnica si avand sa mijloceasca neintrerupt pentru credinciosi la Dumnezeu-Tatal, sa le deschida acestora imparatia cerurilor.
Sederea Fiului de-a dreapta Tatalui inseamna slavirea Lui pentru Jertfa Sa mantuitoare, dar inseamna si ca El are aceeasi putere si slava ca si Tatal si Sfantul Duh.
Prin inaltarea la cer Domnul a luat cu Sine acelasi trup zamislit si nascut din preacurata Fecioara Maria, cu care a petrecut pe pamant, cu care a patimit, cu care a murit si a inviat; dar dupa invierea Sa din morti, trupul fiind preamarit si nestricacios.
La sfarsitul lumii, Mantuitorul nostru Iisus Hristos va veni a doua oara pe pamant, intru slava si putere dumnezeiasca, pentru a face infricosatoarea judecata din urma, cea obsteasca. El nu va veni atunci ca Mantuitor, ci ca Judecator (Matei XXV, 31?46). La acea judecata se vor infatisa deodata toti oamenii, toate semintiile pamantului, ca sa-si dea seama de faptele, vorbele si gandurile lor. Pe cei buni, El ii va aseza de-a dreapta, iar pe cei rai, de-a stanga Lui. Aici, toata lumea va cunoaste viata dusa de fiecare pe pamant. Dreptul Judecator ii va judeca dupa faptele lor bune sau rele si va rosti dreapta hotarare dumnezeiasca, in urma careia cei buni vor intra pentru totdeauna in rai, sau in fericirea deplina si vesnica, iar cei rai vor fi aruncati, tot pentru totdeauna in iad sau in starea de vesnica nefericire, departe de Dumnezeu (Matei XXV, 46).
Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca nimeni nu stie cand va fi a doua venire a Sa si judecata de apoi, nici ingerii din cer, ci numai Dumnezeu. -Despre ziua aceea si despre ceasul acela ? zice El ? nimeni nu stie, nici ingerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatal. Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti cand va fi acea vreme- (Marcu XIII, 32?33).
Intre a doua venire a Domnului si judecata obsteasca este o stransa legatura. Ele se vor intampla la foarte scurta vreme una de alta.
Cu toata marturia limpede a Mantuitorului Hristos, unii crestini s-au abatut de la dreapta invatatura, spunand ca intre a doua venire si judecata de apoi ar fi un timp de 1000 de ani si ca acest timp ar putea fi calculat in mod precis. Spun anume ca Mantuitorul Hristos va veni pe pamant cu 1000 de ani inainte de judecata obsteasca, cu care prilej va nimici ,pe diavol, va invia pe oamenii drepti, va intemeia o imparatie noua in care va domni impreuna cu dreptii 1000 de ani. La sfarsitul acestei domnii- vor invia si ceilalti morti si va fi judecata obsteasca.
Dar ceea ce spun ei nu are nici un temei in invatatura Mantuitorului Hristos, care spune ca dreptii si pacatosii vor invia deodata (Ioan V, 28?29) ; de asemenea, ca venirea a doua a Domnului va fi deodata cu judecata obsteasca (Matei XXV, 31) ; ca ziua si ceasul acela nu-l stie nimeni (Matei XXIV, 36?44).
Judecata din urma sau obsteasca va fi universala, solemna, publica, definitiva, suprema si infricosatoare. Ea va fi universala, intrucat la aceasta vor fi supusi toti oamenii din toate timpurile, de fata fiind ingerii, (Matei XXV, 31 ; XXIV, 31).
Ea va fi solemna si publica, fiindca se va face cu toata maretia si in fata lumii intregi. Fiecare om se va prezenta cu intreaga lui fiinta, suflet si trup. Criteriul acestei judecati vor fi faptele de iubire fata de semenul nostru: -Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut- (Matei XXV, 40). De aceea, judecata aceasta va fi definitiva si suprema. Dupa aceasta, toti vor cunoaste intru totul intelepciunea si dreptatea lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos se va preamari inaintea intregii lumi si vor fi, -potrivit fagaduintelor Lui, ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea- (2 Petru III, 13). Fericirea celor buni va fi deplina si tot deplina va fi si nefericirea celor rai, pentru ca si unii si altii vor primi inapoi trupurile din viata pamanteasca. Si asa, cu sufletul si cu trupul impreuna, vor merge unii in viata vesnica, iar altii in osanda vesnica.
Afara de judecata obsteasca, de la sfarsit, mai este si judecata numita particulara, prin care trece sufletul fiecaruia din noi indata dupa moarte. Dar, dupa judecata particulara si inainte de cea obsteasca, atat starea de fericire a sufletelor celor drepti, cat si starea de nefericire a sufletelor celor pacatosi nu sunt depline si pentru totdeauna, asa cum se va petrece dupa judecata universala, cand stapanirea si marirea Domnului nu vor inceta in veci, imparatind impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh.
