Darul Invierii

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos e un fapt istoric, deplin incredintat prin multiplele dovezi de necontestat. Ea este incadrata in rama precisa a istoriei timpului. Garantia ei o avem de la contem­poranii care L-au vazut pe Iisus Cel Inviat, I-au pipait ranile, au ospatat cu El, au auzit glasul invataturii Lui, nu numai intr-o clipa sau intr-o zi, ci vreme de patruzeci de zile.

"Puterea Invierii Lui", cum marturiseste Sfantul Pavel, e temelia divina a credintei crestinilor de atunci si de totdeauna. Convingerea in Inviere a zguduit sufletul omenesc, l-a luminat si i-a dat sperante eterne, pentru o cetatenie nu numai a pamantului, ci si a cerului!

Intr-adevar, Invierea nu a ramas numai o biruinta si un dar personal al Domnului nostru Iisus Hristos, ci e un dar pe care-l da fiecarui om de pe acest pamant. Nimeni nu va ramane de-a pururea cu trupul sub zavoarele pamantului. La Invierea cea de obste toti vom invia. Cu aceasta marturisire de credinta incheiem noi viata: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie, amin". Asa se incheie viata noastra, cu nadejdea invierii, nu cu aceea a mortii.

In lumina acestui crez, noi crestinii credem intr-un triumf al vietii. Nu prabusirea mortii este aceea care pecetluieste pe om in "Marea nefiintei". Pentru noi crestinii, cu cat apare mai zguduitoare tragedia acestei vieti cu prabusirile ei, cu atat e mai reconfortant triumful pe care ni-l daruieste Iisus Hristos Cel Inviat. Peste pacatele noastre care ne slabesc si ne ruineaza viata, peste dusmaniile oamenilor care ne duc la sfarmari, se revarsa puterea de lumina cereasca a unei biruinte divine, in care nu omul, ci Dumnezeu este totul.

Privim cu totii uluiti la cele ce au facut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmarit mereu in viata cu dusmanie pe Acela venit sa le aduca mantuirea; L-au batjocorit pe Binefacatorul lor; L-au lovit cu cruzime pe Acel ce venise sa scoata pe om de sub loviturile pacatului; L-au rastignit pe Acel ce venise sa dea viata tuturor; L-au dat mormantului pe Acel ce venise sa fie pururea cu oamenii, dar iata ca peste toate aceste rautati omenesti si-a revarsat Dumnezeu biruinta Invierii!

Invierea Domnului e Darul care aduce permanent in omenire crezul lepadarii pacatului, care nu se incheie decat cu prabusire si suferinta. Pacatul e o retinere rusinoasa in incaperile intunericului, e calea tuturor ruinarilor! Numai Invierea e aceea care revarsa lumina din lumina lui Iisus Hristos si darul auzirii glasului Lui la invierea cea de obste.

In aceasta incredere a Invierii si-au dat viata cea pieritoare de pe acest pamant, martirii, pentru a fi pururea cu Iisus Hristos, cu aceasta incredere au adormit in Domnul crestinii cei din trecut, iar noi cei de astazi marturisim ca "salasul nostru cel vesnic este in ceruri".

In lumina acestui crez al Darului Invierii lui Iisus Hristos, impartasit de El tuturor, noi suntem numiti "fiii Invierii". Noi credem ca "salasluirea in noi a lui Hristos e nadejdea slavei" (Coloseni 1:26). De aceea, noi crestinii, mereu nazuim sa aducem o transformare a vietii noastre, dupa aceea a lui Iisus Hristos Cel Inviat din morti, facandu-ne vrednici de acest mare Dar al Invierii!

Parintele Vasile Vasilachi

(din volumul "De la Antim la Pocrov - marturii si marturisiri", publicat la New York in 1984)

Credinta si Rugaciune

Cind vorbim despre credinta crestina, intelegem ca aceasta este virtutea, adica puterea prin care primim ca adevar neindoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu si ne invata Sfinta Biserica Ortodoxa pentru mintuirea noastra. Prin credinta cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce nadajduim de la Dumnezeu, cum citim in Sfinta Scriptura : -Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor nevazute- (Evrei XI, 1).
Una din indatoririle de capetenie ale fiecarui crestin ortodox este de a sti ce crede si cum crede ; de a cunoaste cuprinsul dreptei sale credinte, pentru a nu fi amagit de invataturi gresite si desarte. El este chemat sa-si insuseasca aceasta invatatura cu mintea, nu insa mai putin cu simtirea si mai ales cu vointa, pentru ca de Dumnezeu nu te poti apropia decit ducand o viata in curatie sufleteasca si trupeasca, cum lamurit ne invata sfintul Grigorie Teologul, zicind : -Nu este in puterea oricui sa cugete despre Dumnezeu, fiindca aceasta pot sa o faca numai cei care s-au cercetat cu de-amanuntul, ...care si-au curatit sufletul si trupul sau care cel putin se silesc sa se curete-.
Invatatura crestina ortodoxa pe care avem datoria sa o cunoastem, ne-a dat-o Dumnezeu insusi prin Fiul Sau intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Mintuitorul Hristos ne-a adus invatatura dumnezeiasca, despre care insusi marturiseste : -invatatura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis- (Ioan VII, 16) si a propovaduit-o in vremea cit a locuit intre oameni. Dupa El, sfintii apostoli si urmasii lor au raspindit aceasta invatatura -pina la marginile lumii- cunoscute atunci, iar iubitorii de Dumnezeu au imbratisat-o cu adinca si curata evlavie.
In curgerea vremii s-a ivit nevoia ca invatatura descoperita si impartasita noua prin viu grai de Mintuitorul Iisus Hristos, sa fie prinsa in scris, de sfintii scriitori, ca astfel nimic sa nu se piarda din cele ce ne-a lasat El. Aceasta o aflam in Sfinta Scriptura a Noului Testament, ca si in Sfinta Traditie, cum se va arata acest lucru, mai amanuntit, in alt loc din aceasta carte.
Tot intre timp s-au ivit si invataturi gresite, erezii, mai ales din pricina ca unii dintre crestini au vrut sa patrunda numai cu mintea lor, lipsita de luminile si aripile credintei, adevarul dumnezeiesc care covirseste orice minte. Neputindu-l intelege, ereticii au rastalmacit invatatura Mintuitorului, propovaduita de sfintii apostoli. Ca urmare, spre a-i feri pe credinciosi de alunecare in rataciri, Sfinta Biserica, prin sinoadele ecumenice, la care au luat parte toti episcopii sai, a statornicit si formulat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, dreapta credinta ortodoxa, in dogme si hotariri, sub asistenta Duhului Sfint.
Astfel, invatatura credintei crestine se cuprinde pe scurt, dar in cuvinte lamurite, in Simbolul Credintei, care a fost alcatuit de sfintii parinti la intiiul sinod ecumenic de la Niceea (325) si in al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol (381). Simbolul acesta numit si -Crezul-, nu este numai o scurta si clara marturie a invataturii de credinta crestina, ci si o marturisire de credinta pe care trebuie s-o cunoasca si s-o faca fiecare crestin in parte. De aici, obligativitatea invatarii, de catre fiecare crestin, a Crezului, care este urmatorul:
1. Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamintului, al tuturor celor vazute si nevazute.
2. Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, priin Care toate s-au facut ;
3. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mintuire S-a pogorit din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria si S-a facut om ;
4. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat ;
5. Si a inviat a treia zi ? dupa Scripturi ;
6. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui ;
7. Si iarasi va sa vina, cu slava, sa judece viii si mortii ; a Carui imparatie nu va avea sfirsit.
8. Si intru Duhul Sfint, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.
9. intr-una, sfinta, soborniceasca si apostoleasca Biserica ;
10. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor ;
11. Astept invierea mortilor ;
12. Si viata veacului ce va sa fie. Amin.
ARTICOLUL 1 din Simbolul Credintei cuprinde invatatura crestina despre Dumnezeu in general, Unul in fiinta, dar intreit in Persoane, si despre Dumnezeu-Tatal, Creator si Proniator al lumii.
Dumnezeu este duh, adica este netrupesc ; este nevazut, necuprins de faptura si de mintea omeneasca ; la El nu este mutare sau schimbare, caci este desavirsit si vesnic ; este atotputernic, atoatestiutor, este pretutindenea.
Dumnezeu este Unul dupa fiinta Lui si intreit in Persoane : Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Aceste trei Persoane alcatuiesc Sfinta Treime, taina de nepatruns de mintea omeneasca si impartasita noua prin Descoperire dumnezeiasca sau Revelatie. Spunind ca Dumnezeu este inchinat in trei Persoane, nu inseamna ca ar fi trei dumnezei. Dumnezeu este Unul singur, iar fiinta dumnezeiasca cea una si aceeasi nu este impartita in trei, ci ea se afla intreaga in fiecare din cele trei Persoane dummezeiesti.
Cele trei Persoane divine sint de o fiinta, egale si vesnice. Tatal este Dumnezeu adevarat, Fiul este Dumnezeu adevarat si Duhul Sfint este Dumnezeu adevarat; dar avind aceeasi fiinta, nu sint trei dumnezei ci Unul singur. Tatal se deosebeste de ceilelalte Persoane, intrucit El este Cel ce naste din veci pe Fiul si purcede pe Sfintul Duh ; Fiul, intrucit El este Cel ce S-a nascut din Tatal; iar Sfintul Duh, intrucit este Cel ce purcede de la Tatal. In acelasi timp, cele trei Persoane sint unite si se intrepatrund reciproc, locuind Una in Alta, in chip neamestecat, prin fiinta cea una : Tatal este in Fiul si in Sfintul Duh, Fiul in Tatal si in Sfintul Duh, si Sfintul Duh in Tatal si in Fiul. Acest adevar ni l-a descoperit Dumnezeu. insusi, Care nu poate fi asemanat cu nimic din ceea ce este creat.
Invatatura ca Dumnezeu este Unul dupa fiinta si intreit in Persoane este mai presus de puterea de intelegere a mintii noastre. Multi cugetatori si scriitori crestini au folosit asemanan din lumea inconjuratoare pentru a mijloci, prin ele, intelegerea Tainei Sfintei Treimi. Dar nici una din acestea nu poate lamuri o asemenea taina. Mintea n-u s-ar fi putut inalta nici pina a afla ca in Dumnezeu sint trei Persoane, daca aceasta nu ni s-ar fi descoperit de Mintuitorul Iisus Hristos.
Asadar, invatatura despre Sfinta Treime, intrecind intelegerea omeneasca si sprijinindu-se numai pe autoritatea Descoperirii sau Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsa in Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie, noi ne-o insusim numai prin credinta.
Cel ce ne-a facut cunoscuta aceasta taina este Mantuitorul Hristos.
In Vechiul Testament gasim doar preinchipuiri ale Sfintei Treimi (Facere I, 26 ; III, 22). Patriarhul Avraam a fost cercetat de Dumnezeu la stejarul Mamvri sub infatisarea a trei barbati (Facere XVIII, 1?2). In Vechiul Testament nu se graieste limpede despre Sfinta Treime, pentru ca oamenii acelor vremuri nefiind pregatiti, ar fi putut intelege gresit o taina atit de mare, si ar fi putut crede chiar in mai multi dumnezei. Dar in Noul Testament, cu venirea Mantuitorului, invatatura ni se descopera lamurit. Mai intii, la Botezul Domnului, cind Tatal da marturie despre Fiul graind : -Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit-, Fiul primeste Botezul si Duhul Sfint coboara ca un porumbel asupra Lui (Matei III, 15?17). Numele celor trei Persoane ale Sfintei Treimi le gasim si in cuvintele prin care Mintuitorul Iisus Hristos trimite pe sfintii apostoli la propovaduire: -Mergind, invatati toate neamurile, botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh- (Matei XXVIII, 19). Iar sfintul evanghelist Ioan zice : -Trei sint cei care marturisesc in cer : Tatal, Cuvantul (Fiul) si Sfantul Duh, si acesti trei una sunt- (1 Ioan V, 7).